Ajută-i pe cei mici să-și dezvolte imaginația și creativitatea cu ajutorul unor jocuri creative pentru copii și vei descoperi de câte lucruri minunate pot fi capabili.

Copilăria este cea mai bună perioadă pentru a da frâu liber creativității și imaginației, fără constrângeri. Calitatea cea mai mare a copiilor este că nu despică firul în patru pentru fiecare lucru, ceea ce este benefic pentru actul creativ. O minte creativă este o minte sclipitoare. A fi creativ nu presupune doar a inventa povești și poezioare, ori a desena lucruri nemaipomenite – activități, de altfel minunate pentru cei mici, căci îi ajută să-și dezvolte și limbajul, îi ajută din punct de vedere al motricității -, ci și posibilitatea de a ieși din situații neprevăzute, de a te folosi de toate atuurile pe care le ai pentru a duce un lucru la bun sfârșit, în ciuda piedicilor.

Gândiți-vă de câte ori, în viața voastră de adult, ați fost nevoit să vă folosiți de creativitate pentru a ieși din situațiile mai puțin plăcute? De aceea, este foarte important, pentru adultul de mai târziu, să încurajăm copilul să se folosească cât mai mult de creativitate pentru a se descurca.

Jocuri creative pentru copii. De ce e important să fim creativi?

Oricât de banale vi s-ar părea jucăriile și anumite jocuri creative pentru copii, vouă, ca adulți, trebuie să priviți lucrurile din perpectiva unui omulț care se află la începutul descoperirilor și pentru care orice nou lucru apărut este „UAU”. Veți observa că cei mici folosesc jucăriile nu doar pentru scopul cu care au fost produse (cuburile nu sunt doar pentru construit, ci servesc și unor scopuri matematice, de exemplu, sau ca ingredient special în mâncarea pe care „o gătesc” în bucătărioara lor de jucărie), ci le vor atribui alte și alte moduri de folosire.

Practic, toate jucăriile deservesc acestui scop – dezvoltarea creativității – însă unele sunt concepute special pentru anumite tipuri de creativitate, precum cea artistică, iar altele sunt pentru o creativitate logică sau pragmatică. În acest sens, este indicat să îi oferiți copilului mai multe tipuri de jucării și să-l lăsați să le exploateze în fel și chip. Citiți mai multe despre beneficiile jucăriilor și a jocurilor pe blogul nostru.

Tipuri de jocuri creative pentru copii:

  • instrumente muzicale
  • jocuri de desen/pictură, ștampile cu diverse tematici
  • jocuri de construit (cuburi, puzzle)
  • jocuri de rol (inclusiv joaca cu ferme de animale, căsuțe de păpuși, bucătării, instrumente muzicale, joaca de medicul, constructorul etc.)
  • jocuri de povestit (cuburi cu diverse teme și imagini pe baza cărora copilul poate să creeze o poveste)
  • jocuri de îndemânare de tipul: țesut, cusut, fabricat bijuterii etc.

 

Iată doar câteva exemple de jucării și jocuri creative pentru copii, de la Zazu Toys

Mai multe modele de jucării, dintre categoriile amintite în articol, găsiți în magazinul nostru online. De asemenea, vă invităm și pe  pagina oficială de facebook.

Pin It on Pinterest

Recomandă articolul