Câteva jucării de exterior bine alese pot transforma fiecare ieșire în aer liber într-o adevărată aventură. Jucăriile îi ajută pe cei mici să exploreze lumea exterioară mai ușor și îi ajută, de asemenea, să socializeze și cu ceilalți copii. Sunt nevoiți, prin intermediul jucăriilor, să negocieze cu partenerii de joacă, să împartă jucăriile între ei, să înțeleagă că trebuie să respecți ceea ce nu îți aparține etc.

jucării exterior

Sunt multe tipuri de jucării exterior. În cele ce urmează, vom discuta despre câteva despre ele, potrivite pentru copiii de toate vârstele. Gama de jucării exterior pe care vi-o propunem cuprinde piese din lemn, rezistente, frumos colorate și bine construite, care vor fi repede îndrăgite de cei mici. Datorită procesului de fabricație a lemnului de înaltă calitate, cu vopseluri bazate pe apă, făra miros, jucăriile nu sunt dăunătoare pentru copii. În plus, jucăriile din lemn sunt disponibile în diverse mărimi și forme, potrivite pentru fiecare vârstă, pentru a nu exista posibilitatea ca micuții să se rănească în vreun fel.

Jucării exterior – jucării de tras

Jucăriile de tras sunt printre cele mai iubite de copii. Este, pentru ei, o modalitate de a intra în rolul „părintelui” – de a avea grijă de jucăria lor, așa cum mama sau tata au grijă de ei. Veți observa un copil care va fi mult mai atent la mediul din jur, mai grijuliu la „pericolele” pe care jucăria sa le poate întâmpina. Este și pentru voi o oportunitate de a-i exemplifica celui mic  regulile de circulație și de conduită, încurajându-l ca el, la rândul lui, să-și educe jucăria mult iubită. Aceste jucării sunt îndrăgite și de fetițe și de băieței, deopotrivă. Vin în diverse modele și culori: căluți, rățuște, mașinuțe etc. Cu siguranță vei găsi jucăria perfectă pentru copilul tău.

Jucării exterior – leagăne de lemn, jucării de cățărat

Bucuria oricărui copil sunt leagănele și tot ce le oferă posibilitatea de a se cățăra, de a privi lumea de sus. Leagănele de lemn, cu protecție, precum și o scară de lemn care poate fi agățată de un gard sau un copac, sunt variante sigure pentru copii de a se bucura de timpul petrecut afară și o modalitate perfectă pentru a-și consuma energia.

Mașinuțe și biciclete

„Mens sana, in corpore sano” – dezvoltarea armonioasă a copiilor, și din punct de vedere fizic și psihic, se bazează foarte mult pe activitatea fizică și pe petrecerea timpului afară. Activitatea în exterior trebuie să facă parte din programul zilnic al copiilor, indiferent de anotimp, atunci când temperaturile și fenomenele meteo o permit. Mașinuțele și bicicletele fără pedale par a fi printre jucăriile de exterior preferate ale celor mici. Le oferă o mai bună coordonare și control asupra jucăriilor. Sunt, de altfel, și o modalitate de a face sport foarte distractivă, la îndemână și ieftină.

Ce jucării găsiți pe zazutoys.ro și care sunt avantajele lor?

Vă oferim o gamă variată de jucării din lemn, sigure, frumoase și la prețuri competitive. Bucuria copilului de a se juca cu jucării inedite este completată de relaxarea părinților, care știu că cei mici sunt în siguranță. Jucăriile din lemn sunt importate de la firme europene cu experiență în realizarea lor, majoritatea provenind din Germania. Calitatea pe care o au este superioară jucariilor din plastic sau pluș.

Pin It on Pinterest

Recomandă articolul